luni, 1 octombrie 2012

MIHAI BENDEAC a preluat ştafeta de la CONNECT-R. El TOAMNA nu doarme. VEZI ce idei îl preocupă pe Bendeac la 4 dimineaţa

La 4 dimineaţa, Mihai Bendeac nu a dormit. Ba chiar a fost foarte inspirat, îndemnând internauţii să viseze frumos.

 


Bendeac dă ca exemplu decizia lui Steve Jobs de a renunţa la serviciu în favoarea unei idei. O idee care s-a dovedit de succes. Gândurile sale au fost inspirate de modul în care Jobs a prezentat primul MacIntosh, în 1984.

"Când termină munca, mulţi compatrioţi se odihnesc. Când termină munca, alţii visează. Şi, într-o zi, lasă munca pentru a-şi urma visul. Căci numai cei care fac asta sunt fericiţi şi apreciaţi. Înainte să te plângi că nu ai luat un interviu de angajare sau ai ratat un client, uită-te la filmul ăsta şi întreabă-te "eu am fost atat de convingător?" Şi vei vedea că nu poţi fi atât de convingător decât atunci când vinzi sau promovezi ceva ce ai creat sau ce îţi place şi ţie. Ori ceva care te face mândru.

Urmaţi-vă doar visul! Pentru restul, există "serviciu", scrie Bendeac pe Facebook.

Se pare că 100 de fani i-au ţinut actorului companie în noapte fără somn, fapt dovedit de numărul de likeuri strânse de articol până în zori.
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu