sâmbătă, 8 septembrie 2012

Duckadam, "Uriaşul blând", putea să-şi piardă mâna

"Eroul de la Sevilla" a suferit ieri, la Constanţa, o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

UPDATE. Helmuth Duckadam a fost externat.
Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al clubului de fotbal Steaua, a trecut ieri cu bine peste un moment greu al vieţii. 

"Eroul de la Sevilla" a fost supus, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unei intervenţii chirurgicale la antebraţul drept, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

"Eram pe faleză cu fetiţa mea de 4 ani şi am pus-o după gât. Un cheag de sânge a blocat circulaţia în antebraţ şi am chemat imediat salvarea, care m-a adus imediat aici. A fost un avantaj că am venit foarte repede la spital", a povestit Duckadam de pe patul de spital, după operaţie.

"Intervenţia trebuia efectuată în cel mult 4-6 ore de la instalarea ischemiei acute, altfel risca o necroză distală, mai exact pierderea mâinii.

 Pacientul trebuie să-şi urmeze tratamentul, să ducă o viaţă normală şi va trebui urmărit cum evoluează proteza de sus şi stentul, care, în timp, probabil că vor fi schimbate", a declarat Marius Militaru, şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă din Constanţa şi medicul care a efectuat operaţia.
Cariera sportivă a lui Helmuth Duckadam a fost frântă chiar după ce acesta a intrat în legendă prin cele patru lovituri de departajare apărate la Sevilla.  
În România, s-a născut atunci povestea că "Uriaşul blând" ar fi fost împuşcat de Nicu Ceauşescu,
invidios că fostul portar ar fi primit o limuzină de lux după finala Cupei Campionilor. În realitate, Duckadam era săşi piardă braţul drept din cauza unui cheag de sânge care îi bloca circulaţia arterială. A fost operat de urgenţă la Spitalul Militar din Bucureşti şi a fost nevoit să renunţe la sportul de mare perfomanţă.

"Cum aţi văzut voi maşina, aşa am văzut-o şi eu", glumeşte Duckadam pe seama legendei apărute despre el.
În 1986, Helmuth Duckadam a fost nevoit să renunţe la sportul de performanţă, din cauza unui anevrism

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu