luni, 24 septembrie 2012

Chinuită de o depresie majoră, Anca Badiu vrea să facă pace cu fratele ei pocăit! I-a cântat melodii religioase în inima pădurii!

Cântăreaţa Anca Badiu duce o grea luptă cu depresia, pe care vrea să o învingă cu tratament de specialitate şi medicamente, iar în acelaşi timp încearcă să-şi ţină fratele aproape. Mâhnită că Alexandru refuză să colaboreze pe plan muzical cu ea, din cauza religiei sale, acesta fiind pocăit, Anca a mers cu acesta la munte, unde a ascultat şi melodii religioase, sperând că relaţia dintre ei va intra pe un făgaş normal. 

 

 CANCAN.ro a dezvăluit în exclusivitate calvarul prin care trece Anca Badiu. Cântăreaţa a căzut pradă de câteva luni unei depresii majore, ajungând să fie îngrozită şi de propria respiraţie, "baricadată" în intuneric în propria casă şi aproape paralizată de teama că ar putea muri în orice clipă.

Faptul că fratele ei, care este pocăit, nu a înţeles-o în momentul în care a apelat la doctori, crezând că aceste lucruri se rezolvă prin rugăciuni, a mâhnit-o şi mai rău.
"El este pocăit. Spune că totul se rezolvă prin rugăciuni, însă când este vorba de o boală trebuie să apelezi la ajutor de specialitate. Îl iubesc, mă iubeşte, însă are alte idei şi concepţii faţă de mine. Refuză să cânte împreună cu mine melodii care nu sunt despre Dumnezeu, iar eu încerc să îl conving să revină la sentimente mai bune. Acum suntem la munte, la Buşteni (luni-n.r). Am venit să mă relaxez, dar şi să vorbesc cu Alexandru", a declarat Anca Badiu pentru CANCAN.ro.
Pentru a-l convinge pe Alexandru să cânte împreună cu ea, Anca este dispusă să-l lase pe fratele ei să-şi aleagă melodiile.
"Primul pas a fost făcut. Mi-a cântat în inima pădurii, chiar dacă doar melodii cu tentă religioasă. Eu sper să se dea pe brazdă. I-am propus să colaborăm la o melodie ale cărei versuri se refereau la dragoste, la lucruri frumoase. Deocamdată nu a acceptat, însă, cine ştie. Sper să revină la sentimente mai bune", a mai declarat Anca Badiu pentru CANCAN.ro.
Fericită că a putut discuta cu fratele ei despre planurile de viitor, Anca a postat pe contul ei de Facebook, Anca Badiu Oficial, fotografii cu ei doi de la munte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu