duminică, 4 noiembrie 2012

Dan Negru a dat-o afară pe Silvia Pop din emisiunea «Te pui cu blondele?»

Silvia Pop a filmat ieri pentru  emisiunea de la Antena 1,  dar s- a făcut de râs
Silvia Pop a filmat ieri pentru emisiunea de la Antena 1, dar s- a făcut de râs
Prima ediţie din acest sezon a emisiunii „Te pui cu blondele?”, de la Antena 1, filmată ieri, s-a lăsat cu scântei.
Invitată să completeze eşalonul de blonde, Silvia Pop a fost eliminată din concurs, pentru că a vrut să copieze. Frumuşica nu ştia răspunsul la una dintre întrebările lui Dan Negru, aşa că a încercat să tragă cu ochiul la o colegă.
Ea a fost surprinsă de camerele de luat vederi şi „exmatriculată". Dincolo de faptul că este o emisiune de divertisment, „Te pui cu blondele?" necesită şi cunoştinţe de cultură generală.
Nu toate fetele care participă la competiţie reuşesc să facă, însă, faţă acestei provocări. Din păcate pentru ele, nimeni nu poate trişa, iar Silvia Pop a simţit asta pe pielea ei. În ediţia înregistrată ieri, Silvia a dat-o în bară.
Surse din culisele emisiunii au povestit că ea a încercat să se inspire de la o altă blondă, dar nu i-a mers. Producătorii emisiunii au văzut-o, iar Dan Negru a invitat-o să părăsească imediat platoul emisiunii, un moment destul de jenant pentru Silvia Pop.

Va vine sa credeti? Simona Trasca se jeneaza sa vorbeasca cu fiul ei despre sex! Vezi cum i-a explicat ca nu doreste sa devina bunica

La 33 de ani, Simona Trasca se intelege de minune cu fiul ei, in varsta de 15 ani si jumatate, numai ca perioada adolescentei a cam pus-o in dificultate pe tanara mamica. Dezinhibata si dezinvolta, blonda se simte stanjenita sa vorbeasca cu fiul ei despre sex, iar pana acum n-a avut curaj decat sa-I spuna sa se protejeze, fara sa intre in detalii.

vine credeti Simona Trasca jeneaza vorbeasca fiul despre sex Vezi explicat doreste devina bunica
Simona Trasca se rusineaza sa vorbeasca cu fiul ei despre problemele sexuale si i-a rugat pe fratii ei sa preia rolul de “tata”, pentru Fady
Simona si Fady se inteleg foarte bine, de parca ar fi frati si de multe ori s-a intamplat ca lumea sa nu-I creada ca sunt mama si fiu
Simona si Fady se inteleg foarte bine, de parca ar fi frati si de multe ori s-a intamplat ca lumea sa nu-I creada ca sunt mama si fiu
Simona Trasca a trecut prin mari emotii vineri seara, cand fiul ei, Fady, a fost pentru prima oara, singur in club: "Am niste emotii groaznice. Imi pare rau ca si eu am prezentare de moda, intr-un alt club, si ca nu ma pot duce dupa el. Mi-ar fi placut sa stau acolo sa-l supraveghez, ca nu cumva sa se intample ceva rau. O sa stau ca pe ace", a declarant blonda, pentru CANCAN.ro, in cursul zilei de vineri. La varsta de 15 ani si jumatate, fiul Simonei isi traieste din plin adolescenta, numai ca, desi au o relatie foarte apropiata, ea se fereste sa vorbeasca deschis cu el despre sex: "L-am intrebat o data daca a sarutat si el o fata si mi-a raspuns "da, normal". Atunci m-am blocat, n-am stiut ce sa-I mai spun. Mi-e jena sa vorbesc cu el despre lucrurile astea, ma simt ciudat. Oricum, i-am zis sa se protejeze, orice ar face. Acum se cunoaste lipsa unui tata, insa i-am rugat pe fratii mei sa mai discute cu el despre aceste subiecte si am incredere in ei", ne-a mai spus Simona.

 

Iti vine sa crezi ce copilarie a avut Lora? "Bunica mea imi povestea ca ea vorbeste cu un inger"

Lora si-a adus aminte de perioada copilariei cand a primit un cadou ciudat care a i-a schimbat conceptia despre strigoi si paranormal. 

vine crezi copilarie avut Lora? "Bunica povestea vorbeste inger"
Ea a recunoscut ca nu este sceptica cu privire la existenta spiritelor si ca a avut si experienta ghicitului in carti de tarot, in prezicerile carora a si crezut pentru o vreme. Mai ales ca la ea in familie paranormalul a fost prezent de demult.
"Bunica mea imi povestea ca ea vorbeste cu un inger si cu cucuveaua. In Moldova se intampla lucruri din astea.
Am primit si eu carti de Tarot la un moment dat si m-am jucata si sa stii ca a iesit ceva" a spus Lora. la Kanal D .

 

Fara regrete! Roxana Ionescu nu mai vrea sa se intalneasca cu fostul sot! Afla ce motive are!

"Mama Natura" nu neaga ca a avut o casnicie care a pornit din dragoste insa nu doreste sa isi rascoleasca sufletul dupa divortul de Laurentiu Gheorghe care a avut loc recent. 

Fara regrete! Roxana Ionescu vrea intalneasca fostul sot! Afla motive are!
Roxana Ionescu a fost maritata cu Laurentiu Gheorghe timp de sase ani, perioada despre care spune ca nu are mari regrete. "Am amintri placute, am avut o nunta frumoasa. M-am casatorit din dragoste, asta e, se intampla sa ajungi aici.
Nu am rupt pozele, nu este ok, pentru ca degeaba le rupi, amintirile nu se sterg si tu stii exact ce s-a intamplat.
Nu vreau sa ma intalnesc des cu Laurentiu, nu pentru ca as avea niste stari, dar cred ca e mai bine asa.
Eu sunt genul de om care spune gata chiar atunci cand s-a terminat totul", a spus Roxana la Kanal D.

 

Dupa ce i-a acordat a doua sansa lui Razvan Ispas, Adelina e din nou singura! E oficial! S-au despartit

Impresionata de rugamintile, promisiunile si gesturile lui pentru a-si demonstra iubirea si regretele ca a dat-o in bara, Adelina Pestritu i-a acordat si cea de-a doua sansa lui Razvan Ispas, insa fericirea a durat mai putin de doua luni. Cei doi s-au despartit, iar, de data aceasta definitiv.

 Dupa acordat doua sansa Razvan Ispas Adelina singura! oficial S-au despartit


Dupa ce s-au impacat, Adelina si Razvan au rezistat impreuna mai putin de doua luni
Ciorba reincalzita nu a avut gust bun pentru Adelina Pestritu, iar faptul ca s-a impacat cu Razvan Ispas nu pare sa fi fost o alegere buna. Relatia lor nu a mai functionat, cei doi spunandu-si adio din nou, din motive numai de ei stiute, iar surse din anturajul vedetei sustin ca de data aceasta este definitiv. Veste tocmai buna pentru admiratorii Adelinei, cu atat mai mult cu cat bruneta este din nou singura. Desi refuza sa comenteze pe marginea acestui subiect, bruneta a oferit primul indiciu ca povestea lor s-a terminat in urma cu doar cateva zile, cand a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj sugestiv: "Daca cineva vine la tine sa-ti ceara o a doua sansa, ai grija! Poate ca n-o face pentru ca te iubeste, poate o face pentru ca nu te-a ranit destul!".

joi, 1 noiembrie 2012

Povestea incredibila a rezervei de aur a Germaniei. Stiau ca este ingropata la 15 m sub nivelul marii, acum se tem ca a disparut

Rezerva de aur a Germaniei este una dintre cele mai mari din lume, cea mai mare parte fiind pastrata peste hotare, din cauza Razboiului Rece si de teama unei invazii sovietice in trecut. Aproape o jumatate din aurul german este pastrat in Manhattan, in cladirea Rezervei Federale Americane (Fed), scrie Business Insider.


	Povestea incredibila a rezervei de aur a Germaniei. Stiau ca este ingropata la 15 m sub nivelul marii, acum se tem ca a disparut
Unii politicieni germani insa par a nu mai avea incredere in sistemul din SUA. Cer sa vada cu ochii lor daca aurul se mai afla acolo si il vor inapoi. O campanie intitulata „Ne vrem aurul inapoi” a fost lansata in luna mai si pare sa aiba impact din ce in ce mai mare in cercurile politice de la Berlin.
Potrivit publicatiei Der Spiegel, Germania are 3.600 de tone metrice de aur, jumatate din aceasta cantitate fiind depozitata intr-un seif din subsolul Fed din anii 70.
Autoritatilor de la Berlin nu li s-a permis sa-si vada aurul decenii la rand, dar in 2007 li s-a dat voie, in sfarsit, ca in 2011 sa li se arate o parte din rezerva.
Aceasta secretomanie in jurul rezervei de aur a Germaniei, pastrata la New York, a alimentat o serie de teorii ale conspiratiei legate de disparitia comorii sau despre o serie de acorduri secrete incheiate intre autoritatile de la Berlin si cele americane.
In consecinta, o parte din politicienii germani cer aducerea aurului in tara, lucru greu de realizat in conditiile in care „nu se pot impacheta 1.500 de tone de aur si trimise in Germania cu un Airbus A380”, mai comenteaza Der Spiegel.
N-ar fi insa o miscare fara precedent. Potrivit publicatiri britanice The Teleraph, exista unele rapoarte secrete care dezvaluie faptul ca de la introducerea monedei unice europene, Germania a repatriat doua treimi din aurul pastrat peste hotare.
Oficialii Bundesbank ar putea vizita curand seiful Fed, aflat la aproape 25 de metri sub nivelul strazii si la 15 metri sub cel al marii.
Doar cateva persoane din cadrul Fed cunosc caror tari corespund compartimentele numerotate, motivul invocat fiind protectia deponenetilor.  Aceasta practica face insa mai putin sigur rezultatul unei inspectii. Germania nu are de unde sa stie daca aurul care i se prezinta ii apartine sau este al altei tari.

 

Devii mai destept daca citesti asta. Problema simpla pe care aproape nimeni nu o intelege

Devii mai destept daca citesti asta. Problema simpla pe care aproape nimeni nu o intelege 
 
In realitate lucrurile sunt simple! Trebuie doar sa poti sa gandesti liber.
Stiai ca 0,999999...., unde 9 apare de o infinitate de ori, este egal cu 1?
 

Un politist a fost fascinat de frumusetea fetei pe care a arestat-o. Ce mesaj i-a trimis pe mobil

Marlee Dorinda Viggers
Un politist va blestema mereu ziua in care a prins-o beata la volan pe o tanara de 21 de ani pe care a fost nevoit sa o retina, iar apoi sa o amendeze cu o suma mare de bani.

El a fost cucerit de aceasta tanara, a incercat sa flirteze cu ea trimitandu-i sms-uri pe mobil, insa nu a avut succes. Mai mult, tanara a prezentat mesajele ca proba in dosar, relateaza Daily Mail.
Marlee Dorinda Viggers, 21 de ani, din Sarnia -Ontario, Canada, a fost prinsa bauta la volan in luna martie. Din echipaj facea parte si politistul Robert Sparling. El a fost cel care a retinut-o, a dus-o la sectie, a amendat-o cu 1.500 de dolari si i-a interzis dreptul de a conduce timp de un an. Tanara a stat in arest o noapte, dupa care a fost pusa in libertate.
La cateva saptamani dupa arestare, Marlee a primit urmatorul mesaj de la politistul Sparling: “Daca imi cumperi o bere, o sa uit totul la proces”. Tanara i-a raspuns: “Mi-as fi dorit sa mearga asa”.
Tanara a prezentat mesajul in proces, iar politistul a incercat sa se dezvinovateasca spunand ca a fost doar o gluma si ca nu este deloc interesat de tanara.
Totusi, instanta a apreciat ca atitudinea politistului nu a fost regulamentara, iar acum el este cercetat disciplinar de sefi.

Natalie Portman este intr-o forma fizica perfecta: actrita va filma doua noi thrillere

Natalie Portman revine in forta in lumea filmelor dupa o pauza de aproape doi ani pe care a luat-o in cariera dupa nasterea primului ei copil. Actrita de 31 de ani arata spectaculos si pregateste filme pe banda rulanta.

 
Natalie Portman este intr-o forma fizica perfecta: actrita va filma doua noi thrillere
 
Actrita premiata cu Oscar in 2011 va incepe in februarie sa filmeze la westernul Jane Got a Gun, o poveste de razbunare scrisa de Brian Duffield si regizata de Lynne Ramsay, cineasta cunoscuta pentru drama We Need to Talk About Kevin (2011).

De astazi filmul Jane Got a Gun are un sinopsis oficial. Despre ce va fi vorba? Tanara, frumoasa, cu un suflet puternic Jane Hammond (interpretata de Natalie Portman) este maritata cu unul dintre cei mai duri barbati din oras. Cand sotul ei Bill ajunge la cutite cu gasca sa numita - Bishop Boys - acesta se intoarce acasa pe jumatate mort cu 8 gloante in spate.





Jane stie ca a venit timpul sa renunte la rochii si sa puna mana pe pistol. In timp ce liderul John Bishop se pregateste de razbunare, cea mai mare speranta de supravietuire a lui Jane devine vechea ei iubire Dan Frost (Michael Fassbender), un ucigas a carui ura pentru Bill este cu putin depasita de dragostea sa pentru Jane. Impreuna Jane si Dan vor trebui sa-i elimine pe oamenii lui Bishop in timp ce vechile pasiuni renasc intre ei.

Actrita care isi va relua, de asemenea, rolul lui Jane Foster in Thor: The Dark World, continuare a blockbusterului din 2011, ia in considerare posibilitatea de a juca in doua noi thrillere. Potrivit The Wrap, actrita care a castigat anul trecut un Oscar pentru interpretarea sa din filmul lui Darren Aronofsky, „Black Swan”, ar putea obtine rolul principal in doua noi proiecte. Code Name Sasha urmareste povestea unei mame careia i s-a acordat sansa de a lasa in urma trecutul plin de infractiuni, dupa ce FBI-ul i-a cerut sa mearga sub acoperire in interiorul unei organizatii de contrabanda cu arme.


In celalalt proiect pe care actrita il are in vedere, Last Witness, aceasta va portretiza un psiholog care il trateaza de amnezie pe supravietuitorul unui bombardament. Natalie Portman va putea fi urmarita in curand in drama romantica regizata de Terrence Malick Knight of Cups alaturi de Christian Bale si Cate Blanchet si intr-un alt proiect al aceluiasi regizor, care se afla in curs de dezvoltare.

Natalie Portman se afla intr-o forma fizica de invidiat dupa perioada de absenta de pe marile ecrane. Gurile rele din tabloide au lasat de inteles ca actrita a apelat la operatii pentru a-si mari sanii, scrie The Sun. "Fanii nu sunt convinsi ca noul look al actritei este complet natural" mai scrie sursa citata. Insa cei apropiati ei au pus totul pe seama faptului ca vedeta a devenit mama in 2011. De curand o reclama a actritei pentru mascara Dior a fost considerata publicitate mincinoasa si a fost retrasa de pe piata. In acea reclama, Natalie Portman apare cu machiaj pronuntat al ochilor. Clipul promoveaza “efectul multiplicator al volumului genelor si produsele mascara de ingrijire”.



 
 

Lady Gaga cu SÂNII LĂSAŢI la vedere! Iată costumaţia cu care a şocat de Halloween!

Lady Gaga, renumită pentru ţinutele extravagante şi apariţiile excentrice, nu putea să se lase mai prejos de Halloween, când a adoptat stilul "fată verde cu sânii la vedere".

 Lady Gaga cu SÂNII LĂSAŢI la vedere! Iată costumaţia cu care a şocat de Halloween!
Lady Gaga a purtat anul acesta o fustă din tul, verde, care a fost asortată cu podoaba ei capilară. În plus, vedeta şi-a pus şi o pereche de aripi, însă, aparent, a uitat ceva. Cu sânii la vedere, acoperiţi doar de nişte aplicaţii strălucitoare, artista a făcut furori pe Twitter, unde a postat o fotografie în care părea că se distrează pe cinste.

Au existat însă şi destui comentatori care nu au putut să nu remarce sânii lăsaţi, aproape căzuţi, deloc estetici la o fată de 26 de ani.

Din fericire, cântăreaţa, despre care existau zvonuri că este însărcinată din cauza kilogramelor acumulatek, a revenit la o siluetă mai normală.

În ceea ce priveşte modul în care tabloidele au comentat fotografiile ei de pe scenă, în care formele generoase sunt evidente, cântăreaţa a catalogat subiectul drept "ridicol".

"Sunt conştientă de unele fotografii care circulă pe internet - mama m-a sunat şi m-a întrebat ceva de genul «Te-ai îngrăşat?» - toată lumea mi-a spus despre ele şi chiar nu mi-a păsat. Dar când am auzit că au devenit subiect de ştiri, acolo unde se discută chestii serioase - despre război, colaps economic şi alegeri - m-am gândit: «E ridicol». Ce exemplu este acesta pentru tinerii din faţa televizorului?", a spus Gaga cu câteva zile în urmă.

Artista a recunoscut de curând că s-a îngrăşat cu aproape 13 kilograme, după ce părinţii ei, Joseph şi Cynthia Germanotta, au deschis un restaurant - Joanne Trattoria - la New York.
 

J. Lo vrea să-l «divorţeze» pe Ben Affleck?

Actorul Ben Affleck (40 de ani, foto mic) se află la doar un pas de divorţ de actriţa Jennifer Garner, din cauza fostei lui logodnice, Jennifer Lopez.

 
După ce la începutul lunii a mărturisit într-un interviu că încă păstrează legătura cu frumoasa cântăreaţă, cu care schimbă des mailuri, actorul nu mai are linişte acasă. Soţia lui e foc şi pară şi se ceartă cu el zilnic, precizându-i cât de umilită se simte de declaraţia lui. “Jen s-a simţit întotdeauna ameninţată de relaţia pasională pe care Ben a avut-o cu J.Lo”, a declarat un prieten al actriţei.

 

Mai ţineţi minte când SIMONA SENSUAL ne-a făcut PE TOŢI CRETINI? VEDETA explică: "A fost vina lui Măruţă"

Simona Sensual a ţinut să explice, la Libertatea TV, episodul în care i-a făcut pe toţi românii cretini, în timpul unei emisiuni moderate la Pro TV de Cătălin Măruţă.Simona Sensual

"Poporul român este cretin şi încerc să îl decretinizez", spunea Simona Sensual în februarie 2009, la Happy Hour. Trei ani şi jumătate mai târziu, Simona Sensual şi-a cerut scuze românilor la Libertatea TV cu Mirela Dinică.

"Vă daţi seama ce minte aveam eu la 19 ani", a spus Simona, deşi avea 26 de ani la acea dată. Simona a explicat însă că ţinta ironiilor sale nu era poporul român, ci însuşi Cătălin Măruţă.

"Nu poporul era de vină, Măruţă era de vină", a spus Simona Sensual. Acum, vedeta se pregăteşte de măritiş cu un bogătaş francez pe care l-a cunoscut în timpul unei excursii în Principatul Monaco. Acesta i-a oferit deja inelul de logodnă, iar căsătoria urmează în "maxim un an", după spusele Simonei.

 

 

CEA MAI DISCRETĂ relaţie din mondenul românesc! O VEDETĂ SEXY a decis să îi mai dea o şansă SOŢULUI BOGĂTAŞ

O vedetă din lumea muzicală românească s-a hotărât să mai dea o şansă bărbatului cu care are un copil în vârstă de 4 ani.


  • Roxana, în perioada în care făcea parte din trupa TRIDENT
Roxana, fostă componentă a trupei Trident, pare că şi-a pus din nou ordine în viaţa sentimentală. Surse din apropierea ei ne-au mărturisit că fosta cântăreaţă s-ar fi intors la fostul său soţ, Marcel Dumitru, bărbatul cu care are o fetiţă în vârstă de 4 ani.

Roxana si Marcel au avut o relatie extrem de discreta, ferita de ochii indiscreti ai presei, in mare parte din pricina lui Marcel care ii spunea cu fiecare ocazie ca nu-i place sa-si etaleze viata sentimentala prin presa de scandal. Practic, nimeni nu stie cu exactitate cand s-au cuplat cei doi si nici cand s-au casatorit.

Cert e ca la sfarsitul anului 2008, cei doi au devenit parintii unei fetite, insa in acelasi an, ei au hotarat sa divorteze. Roxana a ramas cu fetita, cu numele fostului sot si cu o pensie alimentara de doar 150 de euro pe luna. Divortul a fost, insa, mai mult de forma, pentru ca cei doi s-au impacat, cateva luni mai tarziu si au continuat sa locuiasca impreuna intr-un apartament din Cartierul Francez, detinut de Marcel.

La inceputul acestui an, lucrurile au degenerat din nou si in urma unei certe aprinse, Roxana se pare ca si-a luat fetita si a plecat din casa fostului ei sot. Desi din primavara acestui an ei se tot lupta in justitie pentru custodia copilului, se pare ca intr-un final, lucrurile au intrat din nou pe fagasul normal si familia s-a reintregit, Roxana intorcandu-se la tatal copilului sau. Roxana s-a decis sa mai dea o sansa relatiei cu Marcel, proprietarul clubului Dumars din Regie, unde de altfel a si fost vazuta recent, in compania fostului sau sot.

 

FOTOGRAFII HOT cu Iulia Vîntur ce ÎNCING Facebook-ul

Iulia Vîntur impresionează cu frumuseţea ei în noul sezon Dansez pentru tine. Fotografiile de pe pagina ei de Facebook au sute de like-uri.


10 FOTOGRAFII HOT cu Iulia Vîntur ce ÎNCING Facebook-ul
10 FOTOGRAFII HOT cu Iulia Vîntur ce ÎNCING Facebook-ul / FOTO: facebook
E una din cele mai vânate şi dorite vedete de pe micul ecran. Frumuseţea şi delicateţea ei dau o notă aparte emisiunii Dansez pentru tine de la Pro Tv, acolo unde Iulia Vîntur este gazdă alături de Ştefan Bănică Jr. Iulia se simte bine nu doar în faţa camerelor tv, ci şi în faţa aparatului de fotografiat, iar o dovadă în acest sens o reprezintă şi imaginile de mai jos.
 
10 FOTOGRAFII HOT cu Iulia Vîntur ce ÎNCING Facebook-ul  
10 FOTOGRAFII HOT cu Iulia Vîntur ce ÎNCING Facebook-ul 
10 FOTOGRAFII HOT cu Iulia Vîntur ce ÎNCING Facebook-ul  

O cunoscută prezentatoare tv a murit în urma unei banale liposucţii

O cunoscută prezentatoare de televiziune şi model din Brazilia a murit în urma unei banale operaţii de liposucţie. Pamela Nascimento, 27 de ani, era obsedată de felul în care arată.


O cunoscută prezentatoare tv a murit în urma unei banale liposucţii
O cunoscută prezentatoare tv a murit în urma unei banale liposucţii / FOTO: captura TheSun
 
Tânăra ar fi murit pe masa de operaţii din cauza unui rinichi perforat, la o clinică privată din Sao Paulo, potrivit TheSun.co.uk.
"Era obsedată de aspectul ei. Îmi spunea întotdeauna cât de grasă este. Dar nu mi-a zis de ultima ei liposucţie. Dacă mi-ar fi spus, nu aş fi lăsat-o. A trecut puţin timp de când a făcut tratament pentru varice. Un doctor de la spital m-a sunat să îmi spună că au fost complicaţii în timpul operaţiei şi că a murit. M-am dus la spital să îi recunosc corpul. Angajaţii erau foarte nervoşi, tremurau. Mi-au spus să o iau acasă şi să o înmormântez cât mai repede. Sunt sigură că este ceva ce spitalul nu mi-a spus, cineva a fost neglijent, Pamela nu trebuia să moară. De aceea am decis să informez poliţia", a spus mătuşa tinerei Enedina Nascimento.
 

Luis Lazarus: «Adrian Cristea e un tăntălău. E pe post de cățeluș pe lângă Bianca Drăgușanu»

Luis Lazarus si Andreea Maria
Luis Lazarus si Andreea Maria
Luis Lazarus a făcut o serie de declarații spectaculoase la emisiunea Agentul Vip de la Antena 2.
Cristi Brancu a redeschis subiectul Adrian Cristea, iar Lazarus a dezvăluit că fotbalistul a încercat să o "agațe" pe Facebook pe actuala lui iubita, Goddess Andreea, una dintre noile voci din muzica autohtonă.
"Adrian Cristea nu știa că eu sunt cel care verifică mesajele Andreei. E un tăntălău, așa cum am spus, mai bine și-ar vedea de fotbal! Nu l-ați văzut ce pierdut e așa, pe post de cățeluș, pe lângă Bianca Drăgușanu?", a spus Luis Lazarus.