Producatorul american ar putea schimba procesoarele Intel utilizate pe calculatoarele Mac
Apple
ar putea renunta in urmatorii ani la procesoarele Intel de pe PC-urile
Mac, folosite din 2005, in favoarea unei versiuni a cipurilor utilizate
pe iPhone si iPad, potrivit unor surse apropiate situatiei, transmite
Bloomberg.
Inginerii
Apple sunt tot mai increzatori ca cipurile folosite pe aparatele mobile
vor deveni suficient de puternice pentru a functiona pe desktopuri si
laptopuri, au spus trei persoane apropiate cercetarilor.
Cu
toate ca Apple va continua probabil sa foloseasca procesoare Intel in
urmatorii câtiva ani, unii ingineri spun ca trecerea la cipuri de
conceptie proprie destinate aparatelor mobile este inevitabila, pe
masura ce functiile acestora se apropie tot mai mult de cele ale
PC-urilor, au explicat doua surse.
O
astfel de schimbare ar fi o lovitura pentru Intel, cel mai mare
producator de procesoare la nivel mondial, care a fost deja afectat de
stagnarea pietei pentru computerele cu sistem de operare Windows si de
incapacitatea de a-si construi o pozitie pe segmentul aparatelor mobile.
O initiativa a Apple ar determina si alte companii sa ii urmeze exemplul.
"Apple
stabileste tendintele si odata ce va produce propriile cipuri si altii
ar putea urma un drum similar. Daca mobilitatea va fi mai importanta
decât functionalitatea, atunci vom avea un mediu cu totul diferit decât
cel de astazi", a apreciat Sergis Muchell, analist la compania de cercetare a pietei Gartner.
Pe
masura ce aparatele mobile functioneaza tot mai mult ca PC-uri,
inginerii Apple lucreaza la proiectarea unor produse care sa foloseasca
acelasi model de cipuri.
Directorul
general al Apple, Tim Cook, vrea sa ofere utilizatorilor, din 2017,
aceleasi functiuni pe laptopuri, telefoane, tablete si televizoare, care
vor fi mai usor de construit daca aparatele vor avea o arhitectura
comuna de cipuri, potrivit uneia din surse.
Apple
a trecut la cipurile Intel in urma cu sapte ani, pentru ca sunt mai
rapide si genereaza mai putina caldura decât produsele construite de
Motorola si IBM.
In ultimii câtiva
ani, producatorul PC-urilor Mac a cumparat companii producatoare de
cipuri, a angajat ingineri si a creat modele de procesoane bazate pe
tehnologia ARM, pntru iPhone si iPad.
ARM,
din Cambridge, Marea Britanie, licentiaza modele de cipuri si
tehnologia aferenta catre companii precum Qualcomm, Texas Instruments
sau Apple.
In urma informatiilor,
actiunile ARM au inchis in crestere cu 2,1%, dupa un avans de pâna la
5,8% in timpul tranzactiilor, potrivit agentiei de presa Mediafax.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu