luni, 19 noiembrie 2012

Oana Zăvoranu minte cu neruşinare că e bolnavă!

Directorul medical al Spitalului Elias, unde a ajuns Oana, joi seara, cu ambulanţa, spune că aceasta nu are sinuzită şi nici nu a fost internată

Oana Zăvoranu  e clientă fidelă  a camerelor de gardă  ale spitalelor
Oana Zăvoranu e clientă fidelă a camerelor de gardă ale spitalelor
Minciuni peste minciuni! Oana Zăvoranu a încercat din nou să se dea bolnavă, iar, cu o zi înainte de procesul cu vrăjitoarele, adică joi seara, a ajuns cu ambulanţa la Spitalul Elias. De data asta, însă, mascarada n-a mai ţinut. Medicii de aici au spus că nu a avut decât o simplă durere de cap şi că nici măcar n-a fost internată.
De câte ori vrea să fugă de ceva sau trec două-trei zile şi nu mai apare la televizor, Oana Zăvoranu îşi înscenează câte un leşin. Vă aduceţi aminte de "vizitele" ei pe la Spitalul de Urgenţă Floreasca sau de acel "avort spontan" pe care l-a suferit după ce a părăsit-o Pepe şi pe care l-a regizat împreună cu un medic de la Spitalul CF 2? Ei bine, joi seara, i s-a făcut din nou rău. Aşa cum a povestit chiar iubitul ei, Răzvan Dumitrescu, Oana a leşinat în casă, asta după ce timp de vreo două zile acuzase dureri de cap.
Iată imaginile cu Oana Zăvoranu transportată joi la spital

Prin urmare, a pus mâna pe telefon şi a chemat Salvarea. Echipajul de pe ambulanţă şi-a luat treaba în serios şi a ajuns în scurt timp la pacientă. După consultaţie, Oana şi-a pus ochelarii de soare pe nas, a chemat paparazzii şi a plecat în trombă spre Spitalul Elias. Aici, a fost preluată de medicii din Camera de gardă. N-a trecut mult şi au început să curgă declaraţiile îngrijorătoare ale apropiaţilor Oanei.

"Am vorbit cu ea foarte puţin, pentru că nu are voie să vorbească, e cuplată la aparate.Este ca o legumă. I-au făcut perfuzii. E un sindrom din ăsta de meningită (n.r. sinuzită cu sindrom meningeal). A fost răcită foare rău, timpanul este afectat", a spus mama Oanei, Marioara Zăvoranu, la emisiunea "Drept la ţintă".
Din păcate, pentru Zăvo, trucul cu leşinul şi cu perfuziile n-a mai mers. Revoltat de minciunile spuse, directorul medical al Spitalului Elias, dr. Dana Safta, specialist ORL, a făcut lumină în acest caz, ieri.
Dr. Safta: «A fost doar consultată»

"Eu nu accept aşa ceva! Este o mascaradă! În spitalul nostru se tratează cazuri grave, este o instituţie academică. Pacienta a venit la noi cu o migrenă (n.r. durere de cap). A fost consultată, apoi i s-a făcut o radiografie şi s-a infirmat imediat diagnosticul de sinuzită acută. Nu s-a pus problema de perfuzii sau de internare. Nu internăm oameni doar pentru că au o durere de cap. I s-a prescris o reţetă şi i s-a recomandat un RMN, în cazul în care nu trec durerile de cap", ne-a declarat dr. Dana Safta.

S-a «prefăcut»că e gravidă?

În aprilie 2011, Oana Zăvoranu a făcut mare vâlvă când a anunţat că este însărcinată cu Tudy, bărbatul cu care l-a înşelat pe Pepe. La scurt timp de la marele anunţ, divei i s-a făcut rău când se afla la o cafenea în Dorobanţi. A luat-o SMURD-ul, care a transportat-o la Spitalul Floreasca.
A fost examinată, iar medicii au declarat că pacienta a fost adusă cu hemoragie nazală şi cu stare de leşin. În aceeaşi zi, ea a fost transferată la Spitalul CF 2, în grija medicului ginecolog Eugen Tănase.
Acesta a consultat-o, după care a dat vestea-şoc, însă, nu în mod concret, ci folosind termeni precum: "Este posibil să fi avut o sarcină" sau "Este posibil să fi fost un avort spontan". De altfel, la acea vreme, angajaţi ai Spitalului CF 2 ne-au spus: "N-a avut nimic de la internare! Nici măcar acea sângerare, de care s-a vorbit şi pe care, oricum, n-o poate verifica nimeni dacă a fost sau nu. A spus doar că are dureri abdominale, motiv pentru care i s-au dat nişte antispastice. Medicul Tănase a fost, oarecum, strâns cu uşa să spună anumite lucruri".

E în proces cu vrăjitoarele
Vanessa a fost deja eliberată din arest



Oana Zăvoranu se află în proces cu vrăjitoarele Melissa şi Vanessa, cele pe care obişnuia să le frecventeze, până ce şi-a dat seama că acestea o înşală. De fapt, Zăvoranu le-a dat în judecată pe cele două, întrucât au uşurat-o, spune ea, de circa 500.000 de euro.
Vineri, a fost termen în proces, la Tribunalul Ilfov, însă, Oana nu s-a prezentat, fiind bolnavă. Potrivit postului Antena 1, avocatul vrăjitoarelor, prezent la proces, nu prea crede în actele medicale prezentate de Oana: "Sunt nişte acte care, din punctul meu de vedere, nu îndeplinesc condiţiile de formă. Având, pur şi simplu, nişte parafe medicale, parafe ce pot fi contrafăcute oricând, fără o semnătură, fără o ştampilă rotundă, fără o dovadă a emiterii pe cale oficială a acelor acte". Magistraţii au stabilit un nou termen pentru data de 23 noiembrie.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu