Cand vine vorba de eticheta la masa si modul de servire al unor mancaruri, se pot crea confuzii foarte usor. Unele trebuie neaparat consumate cu lingura si furculita, pe cand altele, din contra, trebuie consumate cu degetele. Mai jos ai regulile de bune maniere.
Foloseste-ti degetele ca sa iei painea din cosul in care este tinuta. Rupe feliile de paine, chiflele sau briosele in bucati mici, cat pentru o inghititura, nu mai mult. Daca mananci painea cu unt, intinde-l pe fiecare bucatica in parte. Cand ai de-a face cu chifle, evita sa le rupi deasupra cosului – trebuie sa le iei pe farfuria ta si sa eviti sa le rupi in prea multe bucati.
Branza
Atunci cand branza este servita felii ca acompaniament la un fel de mancare, cum ar fi placinta cu mere, acesta trebuie mancata cu o furculita. Daca este servita ca antreu, sub forma de cuburi, se mananca cu degetele. Daca este servita pe o farfurie speciala, in cantitati mari, este recomandat sa o tai felii si sa o aduci la gura cu degetele.
Puiul
In mod normal, puiul care contine si os poate fi mancat direct cu degetele. Nu si la restaurant insa. In acest caz, trebuie sa folosesti cutitul si furculita. La un fast food, la un gratar sau acasa, poti manca si cu degetele.
Maslinele
Chiar daca sunt considerate gustari de mancat cu degetele, este acceptat si sa infigi furculita in ele si sa te folosesti de ea ca sa le aduci la gura. Depinde doar de contextul in care le servesti - recomandat este sa vezi cum procedeaza gazda si sa faci si tu la fel.
Sandvisurile
Sandvisurile mici pot fi mancate cu degetele fara problema. Cele mai mari trebuie taiate cu cutitul in bucati mai mici, iar apoi pot fi luate direct cu mana. Atentia insa: orice sandvis cald sau deschis (fara inca o portie de paine deasupra) necesita cutit si furculita.
Fructele de padure
In general, se mananca cu o lingura, indiferent daca sunt simple sau daca au o crema. Nu se mananca direct cu degetele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu