Viorel Lis
De ziua nunţii tale... nu ţi-am scris. Nu fiindcă nu m-ai
invitat. Dar o fac acum la ziua divorţului. De Oana. Dealtfel, cred că
într-un fel ai uitat de apropiaţii din primul tău val de prietenie
contemporană, parcursă cu penultima soţie, juneţea peneţistă, primăria
şi apoi de începutul încurcăturii cu Oana.
Practic, sunt cam 5 ani de când nu ne-am văzut, temeinic, mai
precis când ai fost invitat la ziua mea... Căci, aşa, un „bonjur-bonjur,
ce mai faci, bine, bonjur-bonjur..." a mai fost. Ba, uitai, am
schimbat două vorbe cu gurile pline la un bufet de bunătăţi al unei
paranghelii mondene, acum trei ani, parcă. Nimicuri din care poţi
compune doar o conjectură, nicidecum o poveste de prietenie sau de
relaţii calde.
Acum, să nu mă crezi frustrat de faptul că nu m-ai invitat. Abia am scăpat de o cheltuială care se anunţa inutilă... fiindcă, iată, iute, iute, cum te bate Bute a venit şi sorocul divorţului.
Te-ai afişat, te-ai fotografiat, filmat cu Oana în toate poziţiile. Mondene şi sociale. Cred că s-a săturat şi ea. Noi ceilalţi, sigur. Făcând excepţie de la vreo conotaţie sexologică aluzivă, darea asta-n stambă a voastră era un soi de exhibiţionism. Gata ţi-ai epuizat carisma...
Nici la divorţ să nu mă inviţi, că nu vin. Deşi eu unul mă-nnebunesc după divorţurile postdecembriste. Am parcurs şi eu unul prin anii '80. Banal, tern. Aproape că nu mai ţin minte, decât faptul că doamna era sâsâită... Acum, un divorţ e mult mai spectaculos decât o nuntă.
La nuntă totul e banal, stadardizant, fastidios şi redundant... Lasă tribunalul!, ia presa care abia acum va începe culturile de toamnă cu porcăielile, mahalagismele mioritice, reproşurile strigate isteric, dezvăluirile mistice şi sub-plăpumistice... Fiindcă, repet, s-a reperat în voi exhibiţionismul social.
Care e ca o fiinţă vie: are ochi, miros şi mai ales gură... Ceea ce mă întristează pe mine la tine e o chestie de imagine. Pe care ai cam şifonat-o. De faptul că prin tot comportamentul tău post-politic ai dovedit că nici pe departe nu ai furat, ca primar, cum erai acuzat. Eşti, indubitabil, cel mai „fraier". Adică cinstit de prost/ primar fost/ al Bucureştiului nost'...
Nu te ridici, amatorule, la nivelul unor corifei ai Romei antice, „cuuu numeee de Traiaaan...". Sau Adriean...
Acum, să nu mă crezi frustrat de faptul că nu m-ai invitat. Abia am scăpat de o cheltuială care se anunţa inutilă... fiindcă, iată, iute, iute, cum te bate Bute a venit şi sorocul divorţului.
Te-ai afişat, te-ai fotografiat, filmat cu Oana în toate poziţiile. Mondene şi sociale. Cred că s-a săturat şi ea. Noi ceilalţi, sigur. Făcând excepţie de la vreo conotaţie sexologică aluzivă, darea asta-n stambă a voastră era un soi de exhibiţionism. Gata ţi-ai epuizat carisma...
Nici la divorţ să nu mă inviţi, că nu vin. Deşi eu unul mă-nnebunesc după divorţurile postdecembriste. Am parcurs şi eu unul prin anii '80. Banal, tern. Aproape că nu mai ţin minte, decât faptul că doamna era sâsâită... Acum, un divorţ e mult mai spectaculos decât o nuntă.
La nuntă totul e banal, stadardizant, fastidios şi redundant... Lasă tribunalul!, ia presa care abia acum va începe culturile de toamnă cu porcăielile, mahalagismele mioritice, reproşurile strigate isteric, dezvăluirile mistice şi sub-plăpumistice... Fiindcă, repet, s-a reperat în voi exhibiţionismul social.
Care e ca o fiinţă vie: are ochi, miros şi mai ales gură... Ceea ce mă întristează pe mine la tine e o chestie de imagine. Pe care ai cam şifonat-o. De faptul că prin tot comportamentul tău post-politic ai dovedit că nici pe departe nu ai furat, ca primar, cum erai acuzat. Eşti, indubitabil, cel mai „fraier". Adică cinstit de prost/ primar fost/ al Bucureştiului nost'...
Nu te ridici, amatorule, la nivelul unor corifei ai Romei antice, „cuuu numeee de Traiaaan...". Sau Adriean...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu