luni, 8 octombrie 2012

Augustin Viziru despre fosta lui soție, Oana Mareș: ”I-am spus că plec de acasă și când mă întorc nu mai vreau să o găsesc”

După 11 ani de relație, Augustin Viziru și Oana Mareș au divorțat luând prin surprindere pe toată lumea, mai ales că despărțirea lor a fost marcată și de un scandal imens.

 Augustin Viziru despre fosta lui soție, Oana Mareș: ”I-am spus că plec de acasă și când mă întorc nu mai vreau să o găsesc”

Presa a scris anul trecut că actorul Augustin Viziru a surprins-o pe soția lui în apartamentul amantului, de unde a luat-o pe aceasta. Chiar dacă la momentul respectiv, Augustin a apărat-o pe Oana, acum el a făcut dezvăluiri inedite.
”În ultimii aproape doi ani s-a tot vehiculat că m-am dus să-mi iau nevasta de la amant. Vă spun că nu a fost așa. Sunt bărbat foarte orgolios de felul meu și nici pene pe spate nu am. Eu ştiam exact de ce s-a dus acolo, se mai dusese înainte”, a declarat Augustin pentru Acasă Tv.

Actorul a recunoscut că problemele în cuplu existau de mai mult timp, iar hotărârea de a se despărți o luaseră cu 10 luni înainte. Numai că în acea zi în care Augustin și-a recuperat soția din apartamentul unui bărbat, el a aflat niște lucruri care l-au determinat să fie tranșant.
”Când am ajuns acasă, am discutat cu şi am aflat altceva care m-a deranjat. Nu pot să vă spun ce am aflat. Eu tot am spus că am rămas în relaţii bune cu ea, că suntem prieteni extraordinari, dar vă spun în premieră că nu este adevărat. Au fost nişte lucruri de care habar nu aveam, nu îmi face plăcere să vorbesc despre asta.
I-am spus că plec de acasă și când mă întorc nu mai vreau să o găsesc”.

”Întotdeauna am spus că noi am rămas în relații bune și că vorbim în continuare. Ei bine, nu e adevărat. Am mințit. Ne-am mai întâlnit o singură dată la notariat și i-am răspuns o altă dată la un mesaj”, a mai dezvăluit fratele lui Lucian Viziru, care însă a negat infidelitatea ca fiind motivul despărțirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu