duminică, 21 octombrie 2012

Alina Eremia trage tare la sala de sport

Alina lucrează  şi cu greutăţi,  dar şi la aparate
Alina lucrează şi cu greutăţi, dar şi la aparate
Cele 10 ore petrecute zilnic la filmări în Buftea o ajută pe Alina Eremia (18 ani) să-şi menţină silueta în standarde de manechin.
Interpreta personajului Ioana din serialul-fenomen „Pariu cu viaţa" de la PRO TV (luni, 20.30) face totuşi şi alte eforturi pentru a arăta impecabil.Ore de canto, coregrafie, actorie sunt doar câteva dintre „sporturile" pe care Alina Eremia le practică.
La 1.75 metri înălţime, frumoasa brunetă are puţin sub 60 de kilograme. Dar pentru asta transpiră intens de vreo trei ori pe săptămână la o sală de sport tot din Buftea, că-i este la îndemână, chiar lângă studiourile de filmare.

Acolo, Alina face nu doar abdomene şi genuflexiuni, ci lucrează şi la aparatele de fitness, sub îndrumarea atentă a unui instructor.
Dacă, pe lângă acest program încărcat, vă întrebaţi ce mai face Alina?, ei bine, vă spunem noi. Tânăra solistă nu mai are timp de nimic. Şi o ţine în acest ritm de la vârsta de 4 ani, când şi-a descoperit pasiunea pentru cântat şi a fost descoperită de artişti precum Marius Ţeicu sau regretatul Cornel Fugaru.
În episodul de azi, Monica şi Dima se căsătoresc. Deşi abia au terminat liceul, Monica şi Dima (interpretaţi de Alexia Talavutis şi Dima Trofim) se vor căsători. Totul porneşte la iniţiativa băiatului, care-şi mărturiseşte sentimentele, iar nunta ce va urma este una cu totul atipică, aşa cum era de aşteptat în grupul LaLa Band.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu